Honoria Diaconescu îşi aduce aminte că în anii 1960, pe când era elevă, activiştii de partid le impuneau mai mult sau mai puţin voalat directorilor de şcoli să cheme elevii şi în sâmbăta de dinainte de Înviere pentru a îi ţine ocupaţi cât mai mult cu diferite activităţi inutile şi pentru a îi împiedica astfel să meargă la biserică. „Când eram elevă, în sâmbăta Paştelui ne chemau la şcoală la diverse activităţi aşa-zis cultural-patriotice şi ne ţineau până seara ca să nu mergem la biserică şi să fim apoi aşa de obosiţi încât să nu putem participa la slujba de Înviere.

Erau şi activişti de partid care supravegheau unele biserici ca să nu vină elevii la slujbă“, precizează Honoria Diaconescu. În ciuda acestor şicane, Honoria Diaconescu spune că Paştele avea farmecul său special: „Era greu, dar ne descurcam, inclusiv cu procurarea produselor specifice sărbătorilor pascale Era mai simplu înainte, dar era mai multă credinţă, nu era credinţă diluată şi umplută de marketing ca acum. În opinia mea, Paştele nu ar trebui să însemne banchet, festin. Este drept că în zilele noastre marile sărbători religioase s-au cam desacralizat, altul este trendul.

Shoppingul invadează totul, profanul şi sacrul laolaltă. Îmi amintesc de căldura căminului, de mine însămi alături de părinţi, de soră şi de toate minunile atât de fireşti-pare un oximoron, nu?-ale Paştelui. Acum asistăm prea des la „miracole“, aproape că nu există cătun în care să nu se producă vreo minune, vreo minunăţie legată de viziuni, voci, semne… Prea multe miracole pe cap de român şi de aceea încep să se devalorizeze. Pe semne că am devenit atât de evlavioşi şi bisericoşi încât am ajuns să învecinăm cu supranaturalul. Oricum, dincolo de aceste consideraţii, Paştele conţine multă frumuseţe şi binecuvântare“.

În toamna lui 1969, Honoria Diaconescu a fost admisă cu brio la Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale de la Universitatea Bucureşti, absolvind secţia de Limba şi literatura franceză. A intrat cu bursă, a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie şi a terminat printre cei mai buni, fiind colegă de promoţie, printre alţii, cu Ioan Pânzaru (rector al Universităţii Bucureşti între 2005 şi 2012), Cristian Unteanu – corespondentul „Adevărul“ la Bruxelles, şi Doina Uricariu – fosta preşedintă ICR New York.

După ce a intrat la facultate, graţie rezultatelor sale foarte bune, profesorii au propus-o pentru o bursă în Franţa. Regimul comunist s-a opus, însă, considerând că are „origini nesănătoase“, şi asta pentru că tatăl său era cleric în Piteşti. După ce şi-a luat definitivatul, a fost din nou propusă pentru o bursă de specializare în Franţa şi, din nou, mai mulţi comunişti cu vederi înguste din Argeş i-au respins dosarul, motivând tot „originile nesănătoase“. Pasiunea pentru limba franceză nu i s-a diluat însă deloc şi a continuat să predea franceza cu multă pasiune pentru multe generaţii de elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here