Sfânta Împărtășanie este o sabie cu două tăișuri. Ea sfințește și arde, îndreptățește și osândește, dăruiește viață și ucide. Numai cei ce se spovedesc înainte de ea se folosesc. Dați unui stomac bolnav cea mai bună mâncare – și se va strica și mai mult. În acest caz, nu mâncărurile sunt de vină, ci cel ce le mănâncă mai înainte de a se tămădui. Dacă cineva are o rană și o unge cu balsam înainte să o curețe și dezinfecteze, o va irita și mai mult. Asemenea este și cel ce nu se spovedește înainte de Împărtășanie, cu atât mai mult își agonisește judecată. Spovedania spală rana făcută de păcat în suflet, iar Sfânta Împărtășanie pune balsam pe rană. Arhimandrit Serafim Alexiev Extras din Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, trad. din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Ed. Predania, Bucureşti, 2010, pag. 120 Cum să-mi găsesc duhovnicul potrivit, omul în mâinile căruia să-mi încredinţez păcatele? Cum să-mi găsesc duhovnicul potrivit, omul în mâinile căruia să-mi încredinţez păcatele? – Păi, fiecare are nişte obiceiuri, are o educaţie, are un temperament. Să mear­gă să vadă care-i place mai mult. Nu pot spune ce duhovnic se potriveşte şi cui. O să-ţi spună inima ta. Dar spune Sfântul Simeon Noul Teolog că, dacă l-ai ales după inima ta, acum fii bun şi ascultă-l. Ţi-a plăcut, ascultă-l! Nu ţi l-a dat ni­meni cu forţa. Practica de a trimite la cutare sau la cutare să-ţi fie duhovnic nu e prea ortodoxă. Alegeţi-l, dar prin această alegere a ta, îţi cam tai dreptul la orice replică. Ca şi în căsătorie: ţi-a plăcut, ai luat-o, rabdă! Ţi-a plăcut duhovnicul? Era bun la început? Ei, acum ce s-a întîmplat? Ascultă-l!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here